Nimic nu este mai prețios decât zâmbetul unui copil și al părintelui după o intervenție efectuată cu succes. Odată cu creșterea copiilor avem puterea de a le influența dezvoltarea fizică și emoțională a acestora. Acesta este rolul părinților dar câteodată întâmpinăm probleme ale aparatului locomotor ce necesită ajutorul unui specialist.
Ortopedia copilului este esențială în dezvoltarea normală a oricărei ființe și poate influența pozitiv întreaga viață a viitorului adult. Dacă ortopedia pediatrică era în trecut văzută impreună cu alte specialități chirurgicale pediatrice, în sisteme medicale performante, aceasta este o supraspecializare la ortopedia și traumatologia adultilor, împrumutând de la această specialitate o multitudine de metode de tratament.
După cum în chirurgia ortopedică a adulților în țările dezvoltate, tendința ultimelor 3 decenii, este de a crea supraspecialiști în anumite segmente musculo-scheletale (umăr, cot, genunchi, picior și gleznă etc), aceasta este tendința și în specialitatea de Ortopedie Pediatrică.