Dislocare (Instabilitate) / Luxatie Umar: Cauze, Simptome & Tratament

Luxația umărului este o leziune acută a articulației glenohumerale, care apare atunci când capul sferic al humerusului, osul brațului, iese complet din cavitatea rotunjită a scapulei (cavitatea glenoidă). Dacă deplasarea este doar parțială se numește subluxație.

Cavitatea glenoidă are o dimensiune redusă în comparație cu capul humerusului și, prin urmare, nu este capabilă să-l rețină complet: acest lucru permite articulației să aibă o mobilitate mare, însă predispune umărul la instabilitate. De aici și riscul ridicat de luxații sau subluxații, în special în urma traumatismelor. Prin urmare, există o nevoie de augmentare pentru a compensa raportul disproporționat dintre capul humeral și glenă, soluția găsită de natură, în acest scop, fiind existența labrumului glenoidian.

Cauze pentru dislocația/luxația de umăr

Cauzele dislocării umărului sunt de natură traumatică sau netraumatică. 

Cauze traumatice directe:

-leziuni sportive;

– cădere și impact violent pe partea laterală a umărului;

-accidente, inclusiv accidente rutiere;

-mișcări bruște;

Cauze traumatice indirecte:

-electrocutare;

-criză de epilepsie;

-accident vascular cerebral.

Cauze netraumatice

Printre cauzele netraumatice care duc la luxația de umăr se numără:

-laxitatea ligamentară, constituțională sau dobândită – se referă la slăbirea ligamentelor;

-malformații congenitale, precum retroversia excesivă a capului humeral sau glenă malformată.

Instabilitatea recidivantă a umărului

Este o condiție care determină apariția luxațiilor în mod repetat. 

Persoanele cu instabilitate a umărului au ligamentele slăbite, lucru valabil, mai ales, în cazul pacienților cu istoric de luxație/subluxație de umăr. Tenisul, înotul și alte sporturi care necesită mișcări repetitive deasupra capului pot întinde ligamentele umerilor.

Când umărul este slăbit și se deplasează din cavitatea glenoidă în mod repetat, pacientul suferă de ceea ce se numește instabilitate recidivantă a umărului. Cauza este o asociere de hiperlaxitate ligamentară și distensie a capsulei, asociate cu adaptări morfologice ca urmare a sportului practicat. 

Simptome umăr dislocat (instabil) sau luxat

Luxația umărului este o afecțiune foarte dureroasă: dacă are un umăr luxat, pacientul va simți o durere ascuțită și intensă la nivelul umărului și nu poate face mișcări normale ale brațului. De asemenea, el tinde să se aplece în față, spre partea în care umărul este dislocat, își va ține brațul departe de corp și ușor rotit în exterior. 

Alte simptome includ:

-spasme musculare;

-inflamare a umărului;

-roșeață sau echimoze (vânătăi);

-imobilitatea brațului sau dificultăți de mișcare;

-amorțeală, furnicături sau slăbiciune în braț, mână sau degete;

-umăr vizibil deformat. 

Direcțiile dislocărilor de umăr

În cele mai multe dintre cazuri, humerusul iese din articulație în partea din față a umărului, iar în acest caz vorbim de luxație anterioară; mai rar, luxația poate fi posterioară, leziune care este mai greu de vindecat.

Luxația anterioară

Este caracterizată prin deplasarea capului humeral spre partea din față în raport cu cavitatea glenoidă. Este cel mai des întâlnit tip de luxație, fiind prezentă la până la 95 % dintre pacienții cu luxații de umăr. 

Principalul indicator al acestei leziuni este poziția anormală a capului humeral, palpabil anterior. 

Luxația posterioară

Luxația posterioară a umărului este leziunea în care capul humerusului se deplasează spre spatele corpului. Între 2-5% dintre cazurile de luxație a umărului sunt de tip posterior. Cauza care duce la apariția ei poate fi o lovitură în timpul unui eveniment atletic, șoc electric sau convulsii.

Luxația inferioară

Este cea mai rar întâlnită – ​​reprezentând doar 0,5% din cazurile de dislocari de umăr – și are ca rezultat o mișcare în jos a capului humeral. Acest tip de luxație poate fi cauzată de greutatea sau forța aplicată brațului pe măsură ce acesta este extins departe de corp.

Instabilitatea recidivantă de umăr

Tinerii sunt cei mai predispuși la o recidivă, pe când pacienții cu vârste peste 40 de ani au șanse mai mici de reluxare, dar risc mai mare de o leziune concomitentă de coafă rotatorie, ce necesită tratament. Un alt segment de populație afectat de instabilitate recidivantă a umărului este format din atleți. În cazul acestora, de cele mai multe ori, apare instabilitate multidirecțională, ceea ce înseamnă că umărul alunecă sau se dislocă pe mai multe direcții.

Dislocarea habituală/voluntară

Luxația voluntară a articulației glenohumerale, o afecțiune rară, apare atunci când o persoană este capabilă să luxeze unul sau ambii umeri, într-una sau mai multe direcții, în mod intenționat. Este dificil de tratat, deoarece mai mulți pacienți au comorbiditate psihiatrică. Capacitatea de a deplasa voluntar capul humeral înainte, înapoi sau inferior din cavitatea glenoidă este observată atunci când pacientul are un control anormal asupra unor mușchi ai umărului.

Factori de risc pentru dislocarea umărului

Deși evenimentele traumatice sau accidentele, predispun orice persoană la dislocarea umărului,   următoarele categorii de persoane prezintă un risc mai mare de a suferi de această leziune:

•  Sportivii;
• Pacienții vârstnici (predispuși la căzături).

 Luxațiile umărului apar frecvent la persoanele tinere, de sex masculin, deoarece au tendința de a se angaja în activități fizice care cresc riscul de luxație, cum ar fi practicarea unui sport de contact, precum hochei sau fotbal.

 De asemenea, persoanele care practică baseball, tenis, înot sau volei au un risc mai mare de a-și luxa umărul.

Diagnosticul dislocării/luxației de umăr

Diagnosticarea corectă a pacientului se face, în primul rând, în funcție de istoricul lui medical. Pe lângă evaluarea simptomelor, vor fi luate în considerare și alte eventuale leziuni traumatice din trecut, frecvența cu care se manifestă acestea în ultima perioadă, precum și dacă pacientul este sportiv de performanță.   

Odată ce aceste aspecte au fost clarificate, urmează examinarea umărului, o procedură în care vor fi incluse teste care își propun să evidențieze dislocarea la nivelul umărului.

Cauza se va stabili pe baza investigațiilor imagistice. Astfel, de cele mai multe ori, pacientul va fi nevoit să facă un RMN, deși se pot face și radiografii simple, care pot indica o leziune osoasă a glenoidei sau o fractură tip Hill Sachs la nivelul capului humeral, care îi facilitează dislocarea.

Tratamentul umărului instabil

În cazul pacienților care prezintă instabilitate la nivelul umărului, este nevoie de ajutor medical imediat. Capul humeral trebuie mutat înapoi în articulație. După repoziționarea osului, va fi recomandat un tratament pentru reducerea durerii și a edemului. 

Tratament non-chirurgical pentru instabilitate de umăr

Dacă o luxație a umărului apare pentru prima dată la pacient și nu a afectat ligamentele sau alte țesuturi moi, se va efectua o reducere a luxației, care se realizează sub anestezie locală, pentru a calma durerea. Astfel, humerusul va fi repoziționat manual, de către medic, în cavitatea umărului. Se recomandă, ulterior, limitarea efortului fizic și aplicarea de gheață în zona umărului pentru a ameliora durerea. De asemenea, pentru că după orice perioadă de imobilizare mușchii sunt slăbiți, este recomandată kinetoterapia, o metodă care poate ajuta la redobândirea forței musculare și poate îmbunătăți stabilitatea umărului.

Este indicat să se facă patru până la șase săptămâni de terapie fizică ca parte a unui plan de tratament pentru o luxație a umărului, dar timpul de recuperare depinde de vârsta unei persoane, de sănătatea generală, dacă umărul a fost rănit înainte și de severitatea unei luxații.

Tratament chirurgical pentru umărul dislocat

În urma dislocării umărului, ca urmare a comprimării capului humeral împotriva labrumului glenoid, acesta din urmă se rupe. Luxația umărului este tratată chirurgical printr-o intervenție artroscopică, numită operație Bankart. În cadrul acesteia, labrumul desprins este reatașat la os, cu ajutorul unei ancore, iar ligamentele glenohumerale și capsula sunt retensionate. Astfel, articulația este stabilizată.

Dacă după acestă intervenție durerea persistă, se poate recurge la o intervenție chirurgicală deschisă. Pentru a repara pierderea osoasă în cavitatea glenoidiană, cauzată de leziuni repetate, se va recurge la o grefă osoasă, prin transferul unei porțiuni din apofiza coracoidă, procedură numită „Latarjet”, prin transfer de os iliac (procedura Eden-Hybinette) sau prin transfer de biceps, cu sau fără remplissage (DAS technique).

Complicații umăr dislocat (instabil) netratat

În cazul în care, în prezența simptomatologiei, se întârzie vizita la medicul specialist, leziunea se poate agrava și pot apărea complicații.

O întârziere a administrării tratamentului poate duce la:

 -leziuni ale țesuturilor moi adiacente (mușchi, tendoane, ligamente);

-leziuni ale vaselor de sânge;

-leziunea nervilor;

-instabilitatea recidivantă de umăr;

-instabilitate multidirecțională.

Recuperarea după operația de umăr

În medie, durează 3-4 luni pentru o recuperare funcțională completă în urma unei luxații a umărului. În funcție de procedura aleasă, pacientul va purta o orteză tip de aproximativ 4-6 săptămâni. Odată ce inflamația și durerea s-au atenuat, brațul poate fi eliberat din orteză, iar după aproximativ 2 săptămâni este, în general, posibilă practicarea mișcărilor care nu necesită ridicarea greutăților mari sau participarea la activități sportive. La unii pacienți, perioada de reabilitare poate dura până la 6 luni.

Kinetoterapia este esențială în procesul de recuperare. Reabilitarea posttraumatică trebuie efectuată exclusiv sub îndrumarea personalului de specialitate (kinetoterapeut, fizioterapeut, ortoped) și permite recuperarea tonusului muscular și corectarea mobilității umerilor.